Variantă de orgoliu

Variantă de orgoliu

Care este diferenţa dintre „nu cedez niciodată” şi „niciodată nu fac suficient”? Cred că este aceeaşi diferenţă care este între „gândesc cum trebuie” şi „gândesc când trebuie”…  E dificil de raţionat, când numitorul comun necesar este „tot timpul”, dar m-aș încumeta să spun că, ”nu cedez niciodată” și ”gândesc cum trebuie” sunt spuse când te adresezi unei persoane, iar celelalte ți le spui… Când spui unei persoane asemenea cuvinte, ar fi bine să-ți dai seama că-i transmiți o variantă de orgoliu, de parcă ai fi un terapeutul de laborator care transformă, astfel, gândirea pozitivă în gândire de ateu. Ce-ți spui ție, știi tu și Dumnezeu…

 

Praf

Praf

Motto: ”Infinitul mare te strivește cu infinitul mic. Marea te face praf și pulbere cu picăturile…” (Victor Hugo)

(…) Cumpăr praf! Cumpăr praf! Cumpăr praf! Vreau să-mi înfund gropile vieții și șanțurile frunții… Cumpăr praf ca să mă repar. Cumpăr praf că m-am stricat. Praful cu praf se repară. Cumpăr praf! Cumpăr praf! Cumpăr praf! Să mă repar… M-am stricat. După conflictul cosmic… M-am stricat… Cumpăr praf! Să devin ce devenisem. Un pervertit… cosmic. Un călător. Oriunde. Niciunde. Oriunde… Vreau praf să mă repar! Nu mai pot călători… Și-s praf! Praful cu praf se repară. Cumpăr praf! Cumpăr praf! Cumpăr praf! Să mă repar… Ajutor! Dacă nu vindeți praf, da-ți-mi o sită! Să mă cern… Mulțumesc! Rămâne greul, iar ușorul zboară. Și zboară! Oriunde. Niciunde. Oriunde… Gata! M-am reparat…  Zbor… Spre conflictul cosmic. Oriunde. Niciunde. Oriunde… Acolo este rezerva mea de praf. Acolo. Acolo viața are gropile înfundate. Acolo i s-a înfundat și ei. Acolo.

(…) Praful este început și sfârșit de viață. Praful este început și sfârșit de filosofie. Dacă ar putea să cânte, praful ar fi o revelație mai înaltă decât aceasta. Este și iubire, când vezi în noroi un praf de stele…

Hohotul atenuat

Hohotul atenuat

Oricât de fascinant ne-ar părea Paradisul, fiecare din noi vrea să ajungă în el cât mai târziu. E legarea de viaţa aceasta. Ne spunea Patriarhul Justin… Noi ce ne spunem? Că vrem să ne legăm de urât… Cum ne este viaţa aceasta? Urâtă, după cum  ne-am făcut-o şi insistăm să ne-o facem… Ce ştiau dacii şi noi nu ştim? Ei mergeau râzând la moarte… Ştiau că au ucis, că au furat, că şi-au trădat apropiaţii, că l-au înjurat pe Zalmoxis, că au făcut cele de nefăcut… Apoi, mustrarea a început cu un zâmbet amar, transformat în hohotul atenuat de mântuire din călătoria spre moarte…  Râsul a fost semnalul conştienței. Istoriceşte vorbind, prin transformarea râsului în grimasă cotidiană (în urât!),  ne-am pierdut conştienţa… Ne mai putem salva, pentru că, nu întâmplător, Iisus s-a rugat pe cruce: „Părinte, iartă-Le lor, că nu ştiu ce fac.” (Luca 23, 34)… Poate ne mai rugăm şi noi… Nevoie este!  Prin rugăciune uităm clipa de acum pentru clipa viitoare. Devenim lucizi. Aşa începem să trăim cum trebuie, pentru că orice luciditate pătrunde în sfera religiozităţii…  „Orice religie adevărată este o religie a lucidităţii”, ne spune  Anthony de Mello[1]. Lucizi fiind, vom înţelege că „rugăciunea e poruncă, postul e poruncă, iubirea de vrăjmaş e poruncă şi de asemenea moartea e poruncă, mai puţin popularizată între oameni. Dar oamenii ce fac? Îşi apără viaţa asta, îşi apără sinele, îşi apără egoismul lor şi îşi încurcă mersul lor duhovnicesc. În mintea omului se dă luptă între Dumnezeu şi diavol. Dumnezeu e ascuns în poruncile Sale şi satana împiedică împlinirea voii lui Dumnezeu”.[2] Când vom conştientiza că viaţa trebuie să fie frumoasă, îi vom da o palmă satanei… Pe cel bolnav psihic îl poţi ajuta, dacă este conştient de boala sa… Să fim conştienţi! Să ne ajutăm! Să ne rugăm! Pentru cel sănătos mărturisirea greșelii nu-i slăbiciune, e forță… Faptele nu pot fi tăinuite, pentru că rămân în tine…Privește înăuntru tău: acolo vei găsi izvorul binelui, izvor nesecat; dar sapă necontenit…” [3] Perfidia-i ecuație cu necunoscute complicate: necinste, neloialitate, viclenie, fățărnicie, ipocrizie, trădare… Rezolvarea e complicată, greu de rezolvat de rațiune și tot la voia lui Dumnezeu ajungi pentru soluție. Rugăciunea nu-i ecuație, pentru că nu are necunoscute… E hohotul atenuat de mântuire.

________________________________________

[1] “Spiritualitate înseamnă trezire.Majoritatea oamenilor,chiar dacă nu ştiu asta,sunt adormiţi. Ei s-au născut adormiţi, trăiesc adormiţi, se căsătoresc în somn,nasc copii în somn, mor în somn fără să se trezească vreodată. Nu înţeleg niciodată farmeculşi frumuseţea acestui lucru pe care noi îl numim existenţa umană.
Ştiţi că toţi misticii catolici, creştini, necreştini, indiferent de credinţă,      
indiferent de religie,sunt unanimi într-un singur lucru: că totul e bine,totul e bine.Chiar dacă totul este o harababură,totul este bine.Ciudat paradox, desigur.Dar,în mod tragic,majoritatea oamenilor nu ajung să vadă că totul este bine,pentru că sunt adormiţi.Au doar un coşmar.”(Anthony de Mello • Awareness,The Perils and Opportunities of Reality)
 [2] Părintele Arsenie Boca - Gânduri
 [3] Marc Aureliu - Către sine însuși

			
		

Pereții

Pereții
Motto: Pereţii au şoricei şi şoriceii urechi. (Proverb afgan)

Am o luptă cu pereţii. În plăselele minţii mele trebuie să fie patru… Văd doar trei şi jumătate…. Când mă refer la jumătate, cred că nu-s misogin… Dar, o jumătate de perete, nu-i perete! Totuși, nu-s misogin… Adică, nu-s patru! Adică, nu-s cameră! O cameră, două camere… Genul feminin! (…)  Aş fi vrut să fie… Jumătatea mea trebuie să fie întreagă! Un pic mai mult… Perete întreg! Se poate completa jumătatea lipsă, cu o uşă! Şi o fereastră! Se poate… Cam aşa şi cam atât. O uşă-două uşi! O fereastră-două ferestre! Feminin, deci nu-s misogin… Nu-s, dar peretele… Un perete lipsește… Un perete-doi pereţi… La naiba!

E vremea unei intervenţii făcută cu cap… De toţi pereţii! Mă liniştesc şi-mi amintesc (ar fi bine să nu citeşti!):

[ Viaţa noastră-ascunde-adese

într-un colţ de paradis

scrisori ce nu ne-au fost trimese

de-o mână care nu ne-a scris.][1]

(…)

P.S.  E’ difficile per voi a scrivere, senza un po’ di filosofia, non è vero? (T)

________________________________________

[1] Radu Gyr – Scrisori nescrise

Plutind Pământului

Plutind Pământului
Motto: Faptele rele ale lui David s-au uitat, dar Psalmii au rămas. 
                                                    (Carmen Sylva)

 

Decorul: Oriunde, oricând…

Fond muzical: Cirque du Soleil –  Alegria (La Grande Finale)

Personajele: Marquez și Eu.

Eu:Vorbesc ca să gândesc!

Marquez: – Nimeni nu-şi va aduce aminte de gândurile tale!

Eu: -Totuşi, vorbesc!

Marquez: –Nimeni nu-şi va aduce aminte de vorbele tale!

Eu: –Of! Pot crede c-am murit?

Marquez: -Nu! Faptele bune nu se uită, plutesc veșnic!

Eu:

Plutind Pământului

Rămân Melcul Universului[i]

Marquez:  Așa: odată cu vârsta nu vine moartea, ci uitarea!

[i] ”Schwimmend mit meiner Erde/Bleibe ich einer Weinbergschnecke von meinem Universe…”
             – M. Mraconia - Über Allem

 

 

 

1 2 3 43