Războiul lumilor este războiul sufletelor

Războiul sufletelor

Mă divorță nevasta anii trecuți…

Idiotul cu pedigrée (eu!) reuși să-ngăime:

De ce?”

”Cred că-mi făcu cineva cu ciobul!”, răspunse.

(…)

Când ți se face cu ciobul, finalitatea nu poate fi evitată…

(…)

Ca oameni civilizați, ne rămase ultima discuție:

”Tu m-ai înșelat?”, întrebă ea.

”Nu!”, răspunsei eu.

”Fraier!”, adăugă (numai) ea.

(…)

Lumea morală mi-a dat dreptate. Lumea reală i-a dat ei dreptate. În meciul lumilor este egalitate… Un 1-1… Ar fi putut fi  0-0… De ce 0-0? Pentru că războiul lumilor este războiul sufletelor. Sufletele sunt creația lui Dumezeu, indiferent de cum îi zic Lui oamenii iudaismului, creștinismului, islamismului… Pacea este același lucru, dar nu ne dăm seama… Sufletele sunt în etape diferite de spiritualizare… Când tu ești, eu s-ar putea să nu fiu! Dar, totul este ființare! Suntem toți ”întru” și, când ne dăm seama, e pace! Când nu, nu!

A conduce

A conduce

Când nu are ce face, omul normează. Îi normează pe alţii: „Cât fac eu, poţi să faci şi tu!” Cei care au complexul de a conduce, au tendinţa de a norma. A conduce este, uneori, un complex cauzat de necazuri mentale. Rezultă din pierderea independenţei, nu invers! Un şef se simte în siguranţă când este la înălţime. Ca un alpinist! Numitorul comun sunt “chingile şi corzile”… Conducătorul este dependent de „corzile şi chingile” care trebuie să-l ţină la nivelul „pretins” de boss-ability (sau dis-ability!)… Nu toți conducătorii au acest complex.  Cei care se înţeleg cu cei pe care nu-i pot suferi nu-l au! Sau cei pornesc mereu de la prezumţia de bunătate… Aceasta este chiar arta de a trăi! Dar, te apucă fâstâceala când vezi numărul tot mai mic al artiștilor și numărul tot mai mare al conducătorilor!

Politician veritabil

PROSTUL

O cunoscută rostire ne spune că două lucruri sunt peste tot pe Pământ: hidrogenul și proștii. Ah! Dezastrele se bazează ele pe ceva… Cu hidrogenul construim bomba, cu ceilalți… bubuitura! Prostul care bubuie nu suferă, pentru că-i surdul absolut! Nu aude nici ce-și spune, pentru că nu-și spune… E un  politician veritabil!

Zborul

Zborul

Am visat, de multe ori, că zburam cu o aripă frântă. Sfidam cu îndârjire pe cei care zburau cu mai mult de una… Cu mai multe aripi se zboară rotund. Mie îmi plăcea să zbor în unghi. Aveam un zbor ascuţit! Nu am visat destul, ca să aflu cum mi-am rupt aripa… Eram preocupat de zborul meu special. Nu ştiu cât am zburat, pentru că, de fiecare dată, mă trezeam brusc! Treaz fiind, îmi lipsea ceva. Aveam acuta senzaţie a lipsei aripii. Avem şi ceva în plus: multă îndârjire! Şi mersul îmi era uşor ascuţit… Visând deseori, mi s-a mărit îndârjirea. Acum, am o îndârjire mai mare ca a diavolului împotriva iubirii lui Dumnezeu… Încep, chiar, să-mi simt aripa frântă… (…) Cred că voi zbura! Zborul nu-i nădejde ca s-aștepte, zbor când simt că pot! Cu o singură aripă!

Frica

Frica

„Dacă te temi de lup, nu intri în pădure!” Desigur, poţi să ocoleşti pădurea… Oamenii consumă multă energie ca să-şi invingă frica. Frica este cămaşa de forţă pe care o îmbrăcăm imediat după ce ne naştem. După prima baie, înainte de orice, îmbrăcăm această cămaşă… Pe măsură ce creştem, mai punem câte ceva pe noi. Sunt oameni care au un blindaj sugrumător… Frica este singurul veşmânt pe care îl dezbraci din interior spre exterior. Multora le este frică… Suntem înconjuraţi de frică. De multe ori, punem veşminte pe noi dintre cele care nu ne trebuie. Să le aruncăm! Dintre toate fricile, ar trebui ca să reţinem numai frica de-a face rău şi a nu fi credincios, cu riscul de cenzurare a libertăţii totale! Ca să putem face aşa ceva, va trebui să ne educăm şi să educăm. De mici ni se inoculează frică… Ni se spune: nu ai voie, nu este bine, nu trebuie etc. Dar, nu ni se spune: este bine, este de dorit, ce poţi face… Omenirea trebuie să se educe cât mai grabnic. Trebuie să scape de fricile netrebuicioase! Va putea să evite mai uşor păcatele mari, dacă va avea frici mai mici… Groaza de a nu face ceva rău paralizează şi acţiunea de a face binele! Paradox (?!): pe măsură ce raţiunea creşte, ne creşte şi frica! Or, a crede fără să cercetezi este o binefacere… Renunţarea la o parte din frici, ne simplifică viaţa. Lupta cu frica este lupta cu noi înşine, chiar dacă omului nu-i place să rămână singur cu sine… Şi, mai ales, dacă nu este destul de înţelept ca să nu testeze (niciodată!) adâncimea apei cu ambele picioare!

1 2 3 27