Atenție la difuzoare!

Contemplare

Un soldat, recrutat din masa unui popor civilizat al timpului nostru, pe câmpul de luptă se familiarizează cu primejdia morţii care îl ameninţă la fiecare pas. Cu toate acestea, nu se poate spune că soldatul simte pofta măcelului sângeros care urmează să se desfăşoare peste câteva clipe… Când muzica începe să cânte un marş al cărui conţinut voliţional clocoteşte de ură sângeroasă, soldatul nostru din resemnat devine agresiv… Adică, vrea ceea ce a dorit şi compozitorul marşului…

Se spune că Pitagora, întâlnind o ceată de oameni cheflii care ieşeau de la o beţie, ceru cântăreţilor ce-o conduceau să schimbe cântarea pe modul dorian[1]. Această schimbare de muzică ar fi avut darul să desmeticească pe cheflii care se întorceau acasă… Au plecat ruşinaţi acasă…

Pe de altă parte, câte convingeri străine de sistemul său intelectual nu adoptă omul pe durata unui spectacol de teatru sau pentru clipa cât admiră plăsmuirea fantastică a unui pictor sau sculptor!

De fapt, nici marşul războinic, nici cântarea, nici piesa de teatru ori tabloul nu au schimbat nimic din raportul intim al năzuinţelor şi convingerilor individului, ci numai au suspendat autoritatea voinţei şi a inteligenţei sale, impunându-i starea de contemplaţie, în lumina căreia el poate crede şi voi orice; căci, orice ar crede şi ar voi este indiferent.

Prin urmare, nu este de tăgăduit că năzuinţele şi ideile pe care artistul le exprimă în opera sa, se transmit contemplatorilor ei pe timpul cât conternplaţia durează.

Ca să aibă efect, o creaţie  trebuie să determine contemplaţii repetitive… Vă imaginaţi, cum ar fi dacă, în timpul unui “spectacol” de manele, orchestra ar schimba ritmul şi ar interpreta un lied[2]? Cum ar fi dacă, la fiecare “spectacol” de acest gen, s-ar repeta acţiunea de câteva ori? Adesea, spunem că ne este viaţa searbădă şi îi acuzăm pe guvernanţi de toate relele. Cum ar fi dacă, mergând pe stradă, prin difuzoare montate ici-colea, am auzi zile-n şir:

“Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,

Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!

Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă,

Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,

Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi![3]”

(…)

Cum ar fi? Ar fi că vom schimba o contemplare cu o alta? Posibil…. Sau… (…)

Majoritatea schimbărilor se fac prin manipularea contemplaţiei. Remarcăm, totuşi, că tăria oamenilor lucizi stă în alegerea tipului de schimbare… Îşi manipulează contemplaţia! Deci… Să fim tari, vigilenţi şi lucizi! Atenție la difuzoare!

______________________________________________________________________

[1]Modul popular dorian: sunetele naturale sunt dispuse astfel: ton, semiton, ton, ton, ton, semiton, ton. Astfel, modul dorian, grav şi sever, era propriu a trezi o atitudine hotărâtă, bărbătească şi chibzuită…
[2]Noţiunea de lied o întâlnim în dublă ipostază: ca formă muzicală (o structură interioară a unei piese sau a unei părţi dintr-o lucrare amplă – arii, mişcări lente din sonate, concerte, simfonii) şi gen muzical (o piesă vocală, pe un text poetic cu acompaniament instrumental interpretat de o voce cultivată…)
[3]Mihai Eminescu – Împărat şi proletar

Scrâșnet civilizator

Civilizare cu forta

Cele mai cumplite atacuri asupra oamenilor sunt făcute de cei care nu au nimic de… apărat. Își arată dinții când scrâșnesc. Țin să ne demonstreze că răutatea este un efect fără (justă)cauză.Neputând să se bucure, atacă. Luptă pentru luptă. Sunt niște frustrați. Totuși, nu înțeleg, de ce civilizația nu le micșorează numărul? Hm! Ar fi un răspuns: de prea multe ori ”civilizarea” s-a ”făcut” cu… sabia! Astfel, numărul oamenilor răpuși de sabie este mult mai mare decât numărul porcilor doborâți de sabie. M-am lămurit: prioritară fiind civilizarea cu sabia, porcii sunt protejați! Este un efect fără (justă)cauză. Deh! Ne civilizăm în scrâșnet de dinți, sub atenta supraveghere a răutății!

Ceva tipic

nustiu

Spune: ”Nu știu!” , când nu știi și ”dovedești” trei lucruri: că nu ești bolnav la minte, că nu minți și că ai citit: Biblia, Coranul și Talmudul. Chiar dacă te frământă neștiința (trebuie să te frământe, ca să nu fii irațional și nesimțitor!), o să poți învăța numai când  vei voi… Îți trebuie atenție sporită la guvernarea divină a voinței, pentru că: înveți haotic, știi haotic și… trăiești haotic! Ceva tipic…

Risus sardonicus

JN

Am revăzut ”As Good as It Gets și, la acel risus sardonicus al lui Melvin (Jack Nicholson), mi-au dat lacrimile. Reușeam să plâng! După foarte mulți ani. E cam greu să faci un mercenar să plângă… În ”La Légion” nu se plânge. Îmi țiuie și acum în urechi șuieratul lui mon capitaine: ”Ta liberté commence là où j’arrête celle des autre!” Cu trei secunde, mai devreme, îmi șoptise, sardonic: ”Mergi și crapă!”(…) 

Am revăzut filmul. Și-am plâns… Când plângi și cafardul fuge de la tine.Terapie curată-i filmul ăsta![i] (..) Cei care ați reușit să-nțelegeți melodia ”Ș-au plecat olteni la coasă”, n-aveți nevoie… Sigur!

…………………………………………………………………………………………………………………

[i] M.Mraconia - Amintiri din ”vârful” văii
1 2 3 14